Revista "Biruinţa"

“SECOLUL XXI VA FI RELIGIOS SAU NU VA FI DELOC” André Malraux

E s e u d e s p r e D u m n e z e u

(urmare din numărul trecut)

II

Cine poate rămâne astăzi indolent şi nepăsător în faţa unui fenomen care, după umila mea părere, afectează destinul civilizaţiei pe planeta noastră Terra ? Este vorba de declanşarea aprigei bătălii dintre creaţionism şi evoluţionism (varianta cea mai modernă a străvechiului conflict teism – ateism) bătălie care la noi a dobândit în intensitate şi amploare după introducerea religiei în instituţiile şcolare.

Nimic nou sub soare… am putea spune. Lumea se împarte iarăşi în două tabere disputându-şi (pentru a nu ştiu câtea oară) destinul de a fi sau de a nu fi al Dumnezeului în ceruri. Se împarte lumea însă se împarte şi personalitatea noastră în două, mai ştiinţific spus se dedublează în „Homo duplex”, atunci când prind a se război în noi înşine cele două principii – divin şi păgân. (Şi aici putem spune: Toate-s vechi şi nouă toate). Dacă totuşi insistăm asupra unei noutăţi sub soarele vremurilor noastre, aceasta ar putea fi coabitarea sub acoperişul aceleaşi instituţii şcolare a adevărului ştiinţific şi adevărului religios… luând de astă dată forma unei ireconciliabile lupte – în numele şi pentru educaţia elevilor şcolari minori… În timp ce elevii noştri merg liniştiţi la şcoală şi aşteaptă să crească. Ei deocamdată nu se pot raporta critic nici la programa şcolară, nici dacă strămoşii lor Adam şi Eva sunt rod al creaţiei lui Dumnezeu sau provin de la năstruşnica maimuţă. (Noutatea este că adevărul ştiinţific se simte mai puternic ca oricând în istorie şi nu mai doreşte o coexistenţă paşnică şi egală cu cel religios!).

Până şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a cerut ferm statelor membre să elimine din curicula şcolară predarea teoriei creaţioniste ca disciplină ştiinţifică - generatoare de confuzie în mintea elevilor, care nu ar mai putea face distincţie între credinţă şi ştiinţă…

Asupra proiectului de educaţie religioasă în şcoli au fost solicitaţi să-şi exprime punctul de vedere somităţi din lumea ştiinţifică, reprezentanţi ai clerului, filosofi, experţi în domeniu – pedagogi, sociologi, psihologi şi nu în ultimul rând cadre didactice şi părinţii copiilor. Doar… doar… se va găsi norocoasa formulă a triadei paşnice: „Democraţie, Ştiinţă, Religie”. Oricum măsurile vor duce la sensibilizarea etică a conştiinţei adulţilor vis-a-vis de fragilitatea imaginaţiei infantile.

Să ne transpunem acum în situaţia elevului:

La ora de religie elevul învaţă cum Dumnezeu a creat lumea în 6 zile… mai întâi a separat lumina de întuneric, apoi elevii urmează a învăţa din Cartea Facerii a Bibliei cum s-a desfăşurat zi de zi scenariul actului creator – bineînţeles, ce-a de-a şaptea zi urmând a fi declarată drept zi de odihnă cerească şi mai apoi pământească. Cea mai superbă, generoasă şi grandioasă operă de creaţie universală, izvorând din voluptatea dragostei divine, trebuia să fi avut loc (părerile diferă) înainte cu cel puţin 10.000… sau cel mult 20.000 de ani. (Din motive de analogie simbolică să încercăm a pune data Genezei în concordanţă măcar cu primele trei cifre ale Big-Bang – ului şi să optăm în favoarea unei probabile date a creaţiei lumii înainte cu 13,7 mii de ani).

Totodată, la aceeaşi şcoală, acelaşi elev, la orele laice va învăţa cum Lumea sau Cosmosul a apărut prin… sau de la… sine însuşi… înainte hăt cu atât de mulţi ani – încât devin inimaginabili pentru mintea unui elev. Cele dintâi forme primitive de viaţă pe Pământ au apărut (din supa primordială) înainte, să zicem, cu 3… 2… 1 miliard de ani; supuse apoi procesului de evoluţie au traversat cine ştie câte faze ale (oarbelor) mutaţii şi ale selecţiei naturale până să atingă nivelul florei şi faunei contemporane. Şi, iată, ne-a fost dat, în cele din urmă, să avem parte şi de ultimul salt evolutiv, cel mai nobil şi spectaculos din Cosmos, geniala apariţie a omului din maimuţă – ruda noastră cea mai apropiată… Ce să mai creadă bietul elev ? Când cele două teorii încep a se bate cap la cap în inocenta minte a micuţului şcolar ! Abia mult mai târziu… îi va fi la îndemână „colacul de salvare” aruncat pentru naufragiaţii intelectuali de către marele filosof Descartes : „Mă îndoiesc deci exist !”

În ciuda surprizelor şi incertitudinilor care ne aşteaptă învrednici-ne-vom şi noi să înaintăm pe „drumul îndoielilor” hotărâţi de a pătrunde în miezul viu şi mereu în clocot al celebrei dileme ontologice (teism – ateism), dilemă ce poate fi supranumită şi „antinomia antinomiilor” şi care de la începutul formării conştiinţei noastre de sine… de natură… şi de Dumnezeu… a tot pus la cea mai grea încercare judecata şi gândirea umană.

Aici autorul acestor rânduri îşi va lua un mic respiro pentru a face cunoscută cititorilor statornica sa dorinţă de a se înrola voluntar de partea celor mai slabi (adică în Oastea Creatorului) – din moment ce suntem trăitorii unei lumi materializate şi secularizante în care Dumnezeu pierzând bătălie după bătălie, aici pe Pămînt, a ajuns să fie declarat eroare naturală sau mit primitiv ce poluează noosfera… riscând a fi în acest umil hal excomunicat din Universul Lumii Existenţiale – aşa cum propovăduiesc în predicţiile lor neîduplecaţii combatanţi ateişti.

Miza este mare iar mesajul nostru participanţilor la această luptă dreaptă, democratică şi revelatoare – pentru un dublu adevăr universal – este să fie acei bravi cavaleri ce-şi vor alege scut şi sabie exclusiv din panoplia armelor raţiunii lucide şi a intelectului original şi creator. Sapienti sat !

…………………….

Acestea fiind spuse, să trecem acum de la vorbe la fapte de vitejie spiritual-intelectuală (virtutis ergo) dat fiind că asupra noastră s-a ridicat, mări, o armadă ateistă, înarmată până în dinţi cu cele mai noi şi sofisticate argumente ştiinţifice – socotind că tocmai acum , la început de secol şi mileniu, a sosit momentul istoric oportun să dea lovitura de graţie Divinităţii şi să elimine definitiv din ecuaţia existenţială (marea) necunoscută numită „Dumnezeu”!

O tranşantă replică din partea opusă a baricadei nu a întârziat să apară: „Nu!… Nu!… Nu!… Nu ne va fi dat vreodată nici nouă, nici oricărei civilizaţii cosmice (ipotetice) să putem învinge pe Dumnezeu!” (Este una din legile de căpătâi ale Universului). Să nu mai spunem aidoma unor atei postmodernişti: …Să ucidem sau să semnăm actul de deces al Divinităţii!!! Ar fi cea mai mare crimă din Univers! Iar noi din Homo sapiens sapiens am deveni „Homo sapiens degeneris”… Pentru că lumea ar rămâne decapitată, în timp ce tentativa de deicid ceresc ni s-ar întoarce ca un bumerang transcendental şi… tare ne vom mai teme să nu intre în rezonanţă providenţială cu mesajul lui André Malraux din supratitlul textului. Avem şi noi românii aici un străvechi şi de toată luarea aminte proverb: „Cine sapă groapa altuia…”

Promovând o atitudine împăciuitoare şi pătrunşi de un sentiment de evlavie creştinească încumeta-ne-vom, la rândul nostru, să venim cu propunerea unui original proiect de „PAX ONTOLOGICA”. O odă a bucuriei dedicată fiinţării universale. Trebuie găsit doar acel diapazon orfic în stare să armonizeze două concepte discordante şi să împace două adevăruri zise ireconciliabile.

Dar despre proiectul mai sus enunţat, respectiv despre unica posibilă soluţie filosofică, în stare să pulverizeze antagonismele şi să demonstreze, odată pentru totdeauna, legătura logică indisolubilă dintre adevărul religios şi adevărul ştiinţific, (adevăruri autentice, complementare) şi… pe cale de consecinţă, despre justificarea predării în şcolile noastre a ambelor teorii, creaţioniste şi evoluţioniste – vom relata în numărul viitor.

- va urma -

Horia Th. LELEA